Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
X

Autentificare cont

Tine-ma minte

Ati uitat parola? Click aici pentru a recupera user/parola

Nu aveti cont?
X

Recuperare user/parola

Te rugam sa introduci adresa de email pe care ai folosit-o la inregistrarea contului tau.

X

Deblocare automata cont

Te rugam sa introduci adresa de email pe care ai folosit-o la inregistrarea contului tau.

Cont abonat Creare cont nou
PortalSSM.ro Un produs marca Rentrop&Straton
Portal actualizat la 21 Dec 2024

ORDIN nr. 242 din 23 martie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind formarea specifica de coordonator in materie de securitate si sanatate pe durata elaborarii proiectului si/sau a realizarii lucrarii pentru santiere temporare ori mobile

 ORDIN nr. 242 din 23 martie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind formarea specifica de coordonator in materie de securitate si sanatate pe durata elaborarii proiectului si/sau a realizarii lucrarii pentru santiere temporare ori mobile
 
Avand in vedere prevederile art. 51 alin. (2) din Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006 si ale art. 72 din Hotararea Guvernului nr. 300/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru santierele temporare sau mobile,
in baza art. 16 din Hotararea Guvernului nr. 412/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, cu modificarile si completarile ulterioare,
ministrul muncii, solidaritatii sociale si familiei emite urmatorul ordin:
 
Art. 1
Se aproba Regulamentul privind formarea specifica de coordonator in materie de securitate si sanatate in munca pe durata elaborarii proiectului si/sau a realizarii lucrarii pentru santiere temporare ori mobile, prevazut in anexa.
 
Art. 2
Beneficiarii si/sau managerii de proiect au obligatia sa desemneze un coordonator in materie de securitate si sanatate in munca pe durata elaborarii proiectului lucrarii si/sau pe durata realizarii lucrarii, in conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 300/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru santierele temporare sau mobile.
 
Art. 3
- Anexa face parte integranta din prezentul ordin.
 
Art. 4
Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
 
ANEXA
REGULAMENT privind formarea specifica de coordonator in materie de securitate si sanatate pe durata elaborarii proiectului si/sau a realizarii lucrarii pentru santiere temporare ori mobile
Publicat in Monitorul Oficial cu numarul 234 din data de 4 aprilie 2007
 
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
 
Art. 1
Prezentul regulament stabileste cerintele minime pentru formarea coordonatorilor in materie de securitate si sanatate in munca pe durata elaborarii proiectului si/sau realizarii lucrarii pentru santiere temporare sau mobile, denumiti in continuare coordonatori.
 
Art. 2
Prezentul regulament se aplica in cazul formarii tuturor coordonatorilor, indiferent de natura juridica a contractului in temeiul caruia isi desfasoara activitatea, de dificultatea si complexitatea proiectului sau a lucrarii de constructii ori de inginerie civila.
 
Art. 3
(1)In sensul prezentului regulament, termenii si expresiile de mai jos au urmatorul inteles:
a)furnizori de formare profesionala specifica a coordonatorilor - persoanele juridice de drept public sau privat care presteaza servicii de formare profesionala specifica, destinate dobandirii competentelor necesare de catre persoanele care urmeaza ca, dupa absolvirea programelor de formare, sa poata practica ocupatia de coordonator pe un santier temporar sau mobil, denumite in continuare furnizori de formare;
b)desemnare - procedura prin care beneficiarul sau managerul de proiect are obligatia sa numeasca in calitate de coordonator numai o persoana competenta care a obtinut certificatul de absolvire pentru ocupatia de coordonator;
c)formare specifica de coordonator - activitatea prin care se asigura formarea personalului in vederea dobandirii cunostintelor minime necesare realizarii obligatiilor prevazute de lege, atat pe durata elaborarii proiectului, cat si pe durata realizarii lucrarii pe santierele temporare sau mobile;
d)program de formare - planificarea activitatilor de pregatire teoretica si/sau practica in vederea dobandirii unui anumit nivel de pregatire de catre persoanele juridice sau fizice care il promoveaza.
(2)Termenii si expresiile definite la alin. (1) se completeaza cu termenii definiti la art. 4 din Hotararea Guvernului nr. 300/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru santierele temporare sau mobile.
 
Art. 4
Participantii la formare trebuie sa dobandeasca abilitatile necesare in scopul:
a)de a raspunde conditiilor stabilite prin Hotararea Guvernului nr. 300/2006 si prin alte acte normative din domeniul securitatii si sanatatii in munca in ceea ce priveste exercitarea functiei de coordonator;
b)de a cunoaste obligatiile, rolul si responsabilitatile fiecarui participant la realizarea proiectului si a lucrarilor pe santier;
c)de a mentine sub control problemele tehnice rezultate din participarea mai multor angajatori si/sau antreprenori, subantreprenori, lucratori independenti de pe santierele temporare sau mobile, care ar putea conduce la accidente ori imbolnaviri profesionale;
d)de a cunoaste reglementarile in vigoare cu privire la aspectele legate de securitatea si sanatatea in munca, aplicabile in activitatile pe care urmeaza sa le indeplineasca;
e)de a intocmi toate documentele privind coordonarea in domeniul securitatii si sanatatii in munca, potrivit legii;
f)de a controla modul in care se desfasoara activitatea din punctul de vedere al securitatii si sanatatii in munca pe fazele de executie stabilite prin proiect;
g)de a identifica si a analiza riscurile, simple sau complexe, rezultate din activitatile desfasurate de angajatori si/sau antreprenori, subantreprenori, lucratori independenti pe santierele temporare ori mobile;
h)de a consilia persoanele cu competente in luarea deciziilor in ceea ce priveste securitatea si sanatatea in munca, in sensul desfasurarii activitatii in cel mai sigur mod posibil.
 
CAPITOLUL II
Conditii de participare la programe de formare a coordonatorilor
 
Art. 5
(1)La programele de formare a coordonatorilor poate participa, cu drepturi egale, orice persoana, fara discriminare pe criterii de sex, rasa, origine etnica, apartenenta politica sau religioasa.
(2)La programele de formare a coordonatorilor pot participa cetateni romani sau apartinand statelor membre ale Uniunii Europene, precum si cetateni ai statelor semnatare ale Acordului privind Spatiul Economic European sau apatrizii, cu conditia sa fi obtinut permis de munca in Romania in conformitate cu reglementarile legale in vigoare.
 
Art. 6
Cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ai statelor semnatare ale Acordului privind Spatiul Economic European, precum si cetatenii romani, posesori ai unui document din care rezulta ca au dobandit calitatea de coordonator in unul dintre aceste state, dobandesc, in contextul dreptului de stabilire pe teritoriul Romaniei, accesul la practicarea acestei activitati.
 
Art. 7
(1)Realizarea formarii specifice de coordonator se face numai pe cale formala, prin parcurgerea unui curs organizat cu caracter teoretic si aplicativ.
(2)Formarea specifica de coordonator poate fi realizata numai de catre furnizorii de formare care au fost autorizati in conformitate cu reglementarile legale in vigoare sa poata efectua astfel de programe.
 
Art. 8
La programele de formare a coordonatorilor pot participa orice persoane aflate in situatiile prevazute la art. 5, dupa cum urmeaza:
1.persoane cu studii superioare (de lunga sau de scurta durata), avand specializarile:
a)constructii civile, industriale, agricole si inginerie civila;
b)constructii cai ferate, drumuri si poduri;
c)instalatii pentru constructii;
d)constructii hidrotehnice;
e)utilaje pentru constructii;
f)geodezie;
g)utilaj tehnologic pentru constructii;
h)ingineria si managementul resurselor tehnologice pentru constructii;
i)inginerie miniera pentru lucrari subterane pe santierele de hidroconstructii si constructii tunele;
2.arhitecti si conductori arhitecti;
3.pentru cursurile de formare a coordonatorilor de nivel de baza se admite si inscrierea personalului cu studii medii cu specializarile prevazute la pct. 1 si 2, cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (2).
 
Art. 9
La programele de formare specifica de coordonator pot participa numai persoanele care au efectuat cursurile in domeniul securitatii si sanatatii in munca, conform reglementarilor in vigoare, dupa cum urmeaza:
a)persoanele cu studii medii si curs de pregatire in securitatea si sanatatea in munca corespunzator nivelului mediu pot participa la programe de formare de nivel de baza;
b)persoanele cu studii superioare si curs de pregatire in securitatea si sanatatea in munca corespunzator nivelului superior pot participa la programe de formare de nivel de baza sau superior.
 
CAPITOLUL III
Organizarea formarii coordonatorilor
 
Art. 10
In vederea inscrierii la un program de formare specifica de coordonator, solicitantul trebuie sa prezinte furnizorului de formare un dosar cu urmatoarele documente:
a)cerere de inscriere la programul de formare;
b)copie de pe buletinul/cartea de identitate sau alte acte care sa dovedeasca identitatea;
c)copie de pe certificatul de nastere;
d)curriculum vitae;
e)copie de pe diploma de absolvire a institutiei de invatamant;
f)copie de pe cartea de munca sau registrul de evidenta a salariatilor, din care sa rezulte experienta profesionala in constructii sau in conducerea santierului;
g)copie de pe documentele din care rezulta ca are un nivel de pregatire mediu sau superior in domeniul securitatii si sanatatii in munca, conform Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.425/2006.
 
Art. 11
(1)Furnizorii de formare au obligatia ca in cadrul programului sa precizeze orarul de desfasurare a acestuia.
(2)Programul de formare trebuie sa se finalizeze cu sustinerea unei probe scrise, care consta intr-un test-grila, si a unui proiect.
(3)Data sustinerii proiectului se stabileste de catre furnizorul de formare, de comun acord cu membrii comisiei de autorizare.
(4)In situatia in care un absolvent nu indeplineste conditiile de promovare a testului-grila stabilit de organizatorul cursului, nu poate fi admis la sustinerea proiectului.
 
Art. 12
Structura programului de formare specifica de coordonatori se stabileste pe doua nivele de competenta:
a)nivelul de baza, care se adreseaza absolventilor cu studii medii;
b)nivelul superior, care se adreseaza absolventilor cu studii superioare de lunga sau de scurta durata.
 
Art. 13
Numarul de ore alocat formarii specifice de coordonator, corespunzator celor doua niveluri de formare, este dupa cum urmeaza:
a)pentru nivelul de baza - 60 de ore;
b)pentru nivelul superior - 90 de ore.
 
Art. 14
Programul de formare a coordonatorilor pentru nivelul de baza trebuie sa asigure dobandirea cunostintelor si abilitatilor de catre absolventii respectivelor cursuri, cel putin in ceea ce priveste aspectele prevazute in anexa nr. 1.
 
Art. 15
Programul de formare a coordonatorilor pentru nivelul superior trebuie sa asigure dobandirea cunostintelor si abilitatilor de catre absolventii respectivelor cursuri, cel putin in ceea ce priveste aspectele prevazute in anexele nr. 1 si 2 care fac parte integranta din prezentul regulament.
 
CAPITOLUL IV
Dispozitii finale
 
Art. 16
(1)Coordonatorii care au absolvit cursuri de formare pentru nivelul de baza pot desfasura activitatea pentru care au fost pregatiti la elaborarea proiectelor si/sau pe santierele aferente acestora, de maximum 500 m2 suprafata construita desfasurata.
(2)In cazul in care coordonatorul a absolvit doar studii medii (tehnician), acesta nu va putea fi angajat decat coordonator in materie de securitate si sanatate pe durata realizarii lucrarii.
 
Art. 17
Coordonatorii care au absolvit cursuri de formare pentru nivelul superior pot desfasura activitatea pentru care au fost pregatiti la elaborarea oricaror proiecte si/sau pe santierele aferente acestora.
 
Art. 18
Pana la data de 1 septembrie 2007, functia de coordonator poate fi ocupata de orice persoana fizica sau juridica ce indeplineste conditiile prevazute de Hotararea Guvernului nr. 1.425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006, corespunzatoare nivelului mediu sau superior de pregatire si cu experienta in activitatea de constructii.
 
 
ANEXA Nr. 1
LISTA neexhaustiva a subiectelor pe care trebuie sa le dezvolte cursurile de formare a coordonatorilor de securitate si sanatate in munca pentru nivelul de baza
 
Programul de formare specifica a coordonatorilor pentru nivelul de baza trebuie sa cuprinda cursuri referitoare cel putin la urmatoarele teme:
1.legislatia nationala si europeana aplicabile: Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006, Hotararea Guvernului nr. 1.425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006, Hotararea Guvernului nr. 300/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru santierele temporare sau mobile, Hotararea Guvernului nr. 1.146/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru utilizarea in munca, de catre lucratori a echipamentelor de munca;
2.rolul pe care il au in constructii, din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca, formarea, regulamentele interne, instructiunile proprii, activitatile si responsabilitatile persoanelor participante;
3.principiile generale de prevenire a riscurilor pentru lucratori in exercitarea muncii lor de pe santier;
4.coordonatorul de securitate si sanatate in munca, drepturi si responsabilitati;
5.atributiile coordonatorilor in materie de securitate si sanatate in munca;
6.relatia dintre coordonator si beneficiar (investitorului);
7.cooperarea dintre lucratorii desemnati si/sau serviciile de prevenire si coordonator;
8.elaborarea capitolului referitor la securitatea si sanatatea in munca in cadrul proiectului de executie;
9.masuri de prevenire in faza de proiectare, de organizare de santier si in faza de executie;
10.procedurile care se deruleaza si obligatiile diferitilor actori in cazul producerii accidentelor de munca;
11.prezentarea principalelor riscuri specifice sectorului constructii, referitoare la riscuri ergonomice, la manipularea manuala a maselor, riscurile specifice lucrarilor de zidarie, turnare structuri, plansee si grinzi, riscurile aferente folosirii schelelor si montarii elementelor prefabricate, riscurile specifice activitatilor de transport de materiale sau de persoane, riscurile specifice lucrarilor de intretinere si constructii de drumuri si riscurile specifice constructiilor edilitare;
12.riscuri si prevederi specifice lucrarilor de demolare si de indepartare a deseurilor, daramaturilor;
13.simularea preevaluarii unei tehnologii specifice privind riscurile de accidentare si elaborarea masurilor de prevenire, a procedurilor ulterioare;
14.principii generale de organizare a activitatii de transport in zona adiacenta santierului si in interiorul acestuia;
15.instrumentele coordonarii: planul de securitate si sanatate in munca, dosarul de interventii ulterioare, modul de tinere a unui registru de coordonare, structura coordonarii;
16.studii de caz; aplicatii pentru santiere mici si mari;
17.ghidul european de bune practici.
 
ANEXA Nr. 2
LISTA neexhaustiva a subiectelor pe care trebuie sa le contina cursurile de formare a coordonatorilor de securitate si sanatate in munca pentru nivelul superior, suplimentar fata de cele pentru nivelul de baza
 
Programul de formare specifica a coordonatorilor de nivel superior trebuie sa cuprinda cel putin cursuri cu subiectele mentionate in anexa nr. 1, plus urmatoarele:
1.notiuni de drept al constructiilor; piata muncii si serviciilor; actori si tipurile existente de contracte;
2.organizarea securitatii si sanatatii in munca la nivel national si la nivelul angajatorilor (structura organizatorica, relatii functionale);
3.atributiile coordonatorilor in materie de securitate si sanatate in munca pe durata elaborarii proiectului lucrarii;
4.relatia dintre coordonatorul in materie de securitate si sanatate in munca pe durata elaborarii proiectului lucrarii si managerul de proiect;
5.factorii de risc de accidentare si imbolnavire profesionala (executant sarcina de munca - mijloace de productie - mediu de munca);
6.riscuri de accidentare specifice, in functie de tipul santierului (constructii, cladiri, poduri, cai ferate, drumuri, hidrotehnice etc.);
7.plan de urgenta si plan de evacuare;
8.ergonomie: mediu, sarcina fizica si psihica, aspecte psihosociale; integrarea ergonomiei in munca de conceptie;
9.protectia mediului in proiecte si pe santiere;
10.riscul de surpare;
11.riscurile specifice pentru: lucrul in tunele, lucrul in spatii inchise, lucrul cu aer comprimat si in mediu hiperbaric, lucrari geotehnice, lucrari pe malul apei, lucrari sub apa, lucrari in vecinatatea canalelor, lucrari cu explozivi;
12.prevenirea incendiilor pe durata elaborarii proiectului;
13.interventia coordonatorului in planificare;
14.conceptia arhitecturala si modalitatile de aplicare a principiilor de prevenire.
 
Publicat in Monitorul Oficial cu numarul 234 din data de 4 aprilie 2007
 
 
 

Newsletter InfoSSM

Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletterul InfoSSM si primesti cadou Raportul special "Supravegherea starii de sanatate a personalului"!

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016


x